Acum ceva timp, vă vorbeam aici despre jocurile câștigate de  piticii mei.

Unul dintre preferatele lor, pe care îl joacă zilnic ( încă nu s-au plictisit ) este ” The bus Stop”. Este un joc educativ interesant, care le dezvoltă capacitatea de a face adunări și scăderi în mod repetat, printr-o simplă joacă. Noi nu am apucat să vorbim încă despre aceste lucruri, pentru că abia l-am învățat pe zece ( despre grupa mare vorbesc).

Recunosc că la început mi-a fost puțin teamă că nu vor înțelege jocul. Am avut o mare surpriza! Jocul a fost un succes, iar după doar o zi , au reușit să se organizeze și să îl joace singuri.

joc educativ

Regulile sunt foarte simple.

Fiecare jucător ia un autobuz și plasează jetonul corespunzător în puctul de plecare marcat de săgeata albă.

Primul jucător aruncă cele două zaruri și mută jetonul în sensul acelor de ceasornic, cu numărul de căsuțe indicat de zarul roșu.Dacă în căsuța în care a ajuns apare semnul ”plus”, atunci va urca în autobuz numărul de pasageri indicat de zarul alb.Dacă ajunge într-o căsuță ce indică ”minus” trebuie să dea jos din autobuz acel număr de călători.

Jocul continuă până când toate autobuzele au ajuns în stație. Căștigă cel care are cei mai mulți călători în autobuz.

fff collage joc educativ

La final, cei mici au aranjat jucătorii pe suporturile de carton.

jocuri educative

Ce jocuri educative folosiți cu cei mici?

Facebook Comments
The bus stop ( Stația de autobuz)

0 thoughts on “The bus stop ( Stația de autobuz)

  • January 27, 2013 at 6:19 pm
    Permalink

    Miruna este mai micuta (are 3 ani jumatate) si ii plac tare multa puzzle-urile. Puzzle-ul ei preferat este de 160 de piese cu Mickey Mouse. Il face zilnic. Mai are unul de 240 de piese. L-am facut impreuna o singura data sar am fost surprinsa cat de repede gaseste piesele si locul lor. Mai repede decat mine. Eu pun o piesa si ea pune 3-4 piese. Acum i-am luat “comoara lui Piticot” ca sa invete sa numere. Se joaca dar nu prea are rabdare. Si se supara tare tare cand pierde. Important este ca a invatat sa numere pana la 12.

    Reply
    • January 27, 2013 at 8:14 pm
      Permalink

      E foarte bine daca reuseste sa face puzzle-uri cu asa multe piese 🙂 Avem si noi la gradi ”Comoara lui Piticot”, dar nu le place asa de mult.Al nostru are numere pana la 50 si ei nu le recunosc pe toate .

      Reply
  • January 27, 2013 at 7:18 pm
    Permalink

    interesant joc… până și mie îmi place și l-aș juca cu plăcere :))

    Reply
  • January 27, 2013 at 7:19 pm
    Permalink

    aaa și ca să zic un joc educativ… ce sporește atenția… cel cu portocalele

    Reply
  • January 29, 2013 at 1:52 pm
    Permalink

    Ce frumos v-ați jucat! Jocul mi se pare foarte frumos și educativ! Tare mult ne bucurăm să vedem cum se joacă fluturașii!

    Reply

Anunta-ma daca iti place....

%d bloggers like this: