Prăjitura cu cremă de vanilie și vișine e una dintre preferatele mele. Durează destul de mult să o fac, dar rețeta nu e complicată, iar rezultatul e unul delicios. Deși are zahăr, prăjitura e făcută în casă, fără prafuri la plic, fără arome artificiale, așa că e un desert sănătos. Nu ai cum să dai greș cu ea!

Pentru această prăjitură am folosit o tavă cu marginile detașabile , dar se poate folosi orice tavă obișnuită de aragaz.

Ingrediente pentru blat:

-8 ouă

-8 linguri zahar

-8 linguri faina

-o lingură ulei

-o linguriță extract de vanilie/ baton de vanilie

-un plic de praf de copt.

Ingrediente pentru crema de vișine:

-800 de grame de vișine din compot ( fără sâmburi)

-jumatate din cantitatea de compot

-2 linguri de amidon

-4 linguri de zahar

Ingrediente pentru crema de vanilie:

-600 ml lapte

-6 gălbenușuri

-6 linguri rase de amidon

-6 linguri de zahar

-200 grame de unt

-păstaie de vanilie/ extract de vanilie

Pentru ornat: 4-500 grame smântână cu 32% grăsime

Mod de preparare:

Pentru blat, albușurile se bat spumă cu un praf de sare. Se adaugă treptat zahărul, până se formează o bezea lucioasă. Renunțăm la mixer și folosim o spatulă sau o lingură de lemn. Cu mișcări circulare, de sus în jos, încorporăm gălbenușurile bătute în prealabil , uleiul și vanilia. Eu folosesc extract de vanilie făcut în casă.

Făina se amestecă cu praful de copt și se adaugă în ploaie. Se toarnă amestecul într-o tavă tapetată cu hârtie de copt și se introduce la cuptorul preîncălzit la 180 de grade C, pentru 40 de minute sau până trece testul scobitorii.

Între timp, pregătim crema de vanilie. Puteți folosi plicuri de budincă din comerț, dar eu nu le recomand. Gălbenușurile se bat cu zahărul până se albesc. Se adaugă amidonul desfăcut în câteva linguri de lapte și se omogenizează. Turnăm apoi laptele călduț, amestecând usor. Punem vasul pe foc mic și amestecând continuu, fierbem până se îngroașă compoziția. Se dă deoparte, se adaugă vanilia și se lasă la răcorit. Se pune folie alimentară direct peste cremă pentru a nu se forma pojghiță deasupra.

E timpul să ne apucăm de crema de vișine. 800 de grame de vișine fără sâmburi se amestecă cu 4 linguri de zahăr, jumătate din zeama de compot și două linguri cu vârf de amidon. Se pune compoziția la foc mic până se îngroașă.

Se lasă la răcorit până e gata blatul.

După ce s-a răcit bine blatul, îl tăiem în două. Dacă aveti timp/ răbdare, puteți să coaceți blaturile separat.

Întindem crema de vișine peste primul blat, apoi pe cea de vanilie. Punem cel de-al doilea blat deasupra și ornăm cu frișcă.

Eu nu folosesc frișcă la plic sau vegetală, ci prefer să o fac în casă. Nu are aspectul celei vegetale, dar e mult mai gustoasă și sănătoasă. Trebuie doar să batem smântâna grasă pentru câteva minute și frișca e gata. Aveți grijă să nu o bateți prea mult! Se va tăia și se va transforma în unt. Smântâna trebuie să fie foarte rece, nu la temperatura camerei.

Personal, îmi place gustul acrișor la smântânii fermentate, dar puteți să puneți zahăr pudră, dacă o preferați dulce.

Later Edit : între timp am descoperit smântâna pentru frișcă ( varianta lichidă) și o folosesc cu succes!

Ornați cum doriți și dați la rece pentru cel puțin patru ore!

Poftă bună!

Please follow and like us:
Prăjitură cu cremă de vanilie și vișine
Etichetat pe:                

Anunta-ma daca iti place....

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Urmărește-ne și pe Facebook!

Nu uita să dai like!


This will close in 15 seconds