Doamna Aurora Georgescu , m-a încântat cu niște poezii minunate pentru cei mici, așa că nu le puteam pierde ( deși ele apar la comentarii).Cu acordul dânsei și în semn de mulțumire pentru cartea făcută cadou , vă împărtășesc o parte din talentul infinit al dânsei: poezii minunate care îți intră imediat la suflet!
Îi voi învăța și pe piticii mei câteva poezioare de aici. ”Pisoiul și fulgul de nea” e preferata mea!!!
IARNĂ GEROASĂ
A. Georgescu
Zi de iarnă geruită,
Cu zăpadă troienită
Şi cu viscol în rafale
Spulberând totul din cale.
Vu-u-u! Vântul vuieşte
Şi se-nfoaie nebuneşte
Prin livada troienită
Şi coroana zdrenţuită.
Sub suflarea-i îngheţată,
Tremură natura toată.
Pe o vreme aşa barbară,
Nimeni nu mai stă afară.
Doar o cioară zgribulită,
Ghemuită pe-o răchită,
Neagră ca o piază rea,
Croncăne a iarnă grea
VISCOLUL
de A. Georgescu
Este iarnă şi e ger…
Ninge viscolit din cer.
Vâââj-vâj-vîj! Vâjâie vântul
De îngheaţă tot pământul!
Zgribuliţi, ca vai de ei,
In coteţ stau doi căţei:
-Ce-i cu viscolu-ăsta frate?
Că am numai gheaţă-n spate!
Azorică scoate nasul,
Işi drege oleacă glasul
Şi privind-ngăduitor,
Răspunde superior:
-Cum Lăbuş? Nu ai aflat?
Vântul ăsta a turbat,
Fiindcă nu s-a vaccinat!
N-a fost doctorul în sat!
PISOIUL SI FULGUL DE NEA
de A. Georgescu
Un pisoi micuţ privea
Pentru întâia oară
Cum din cer uşor cădea
Câte-un fulg de nea.
De uimire -ce credeţi?-
A căzut în coadă!
– Fraţi pisoi , hai să vedeţi
Laptele-n cascadă !
Si căscând boticul mare,
Plin de încântare,
Aştepta din cer să-i curgă
Lapte, să-i ajungă.
Dar de cum i-atinse limba
Sări-n lături speriat
Şi strigă cu disperare:
-Laptele a îngheţat!
CE SĂ FIE ?
de A. Georgescu
Dimineaţa asta-mi pare
C-ar avea altă culoare.
Prin fereastră de privesc,
Peste tot, doar alb zăresc!
Pe pământ, pe pomi, pe case…
Toate-s albe şi frumoase.
Şi ca să mă mir de tot,
Chiar şi Rex e alb pe bot.
Ce să fie? Ce să fie?
Sigur nu este hârtie
Şi zic eu, că nici a vată
Nu prea pare că arată.
Măi să fie, n-o fi frişcă?
Atunci, sigur se confiscă:
Merg şi-o iau pe toată eu
Şi mănânc din ea mereu!
IMI PLACE IARNA
de Aurora Georgescu
Iarna tare-mi place mie
Şi-o primesc cu bucurie,
Că vine cu sărbători
Şi cânt de colindători.
Cu zăpadă mult mă joc
Cu copiii la un loc.
Ne trântim şi facem buuuf!
Dar parc-am cădea în puf.
Veselia e cu noi,
Veselia suntem noi!
IARNĂ GREA
Aurora Georgescu
Norii adunaţi grămadă
Scutură fulgi de zăpadă,
Imbrăcând natura toată
Intr-o mantie curată.
Pomii crengile-şi apleacă
Sub poveri de promoroacă
Şi aşa de nea albiţi
Par să fie înfloriţi.
Pe un stâlp de telegraf
Croncăne o cioară grav
Supărată că sub cer
Nu e loc decât de ger!
Jumătate îngheţat,
Azor latră-nfuriat
Un străin ce stă-n livadă!
Dar… e omul de zăpadă
este o doamna foarte talentata 🙂
Da!!!
Mulţumesc mult pentru aprecierea atât măgulitoare ! Mă bucur că ţi-au plăcut . Le-ai citit copiilor? Ce părere au avut? A fost una care le-a plăcut mai mult? Sau şi lor tot cea cu pisicul şi fulgul de nea?
Și eu vă multumesc frumos!Cei mici sunt innebuniti dupa carte pe care mi-ati trimis-o! O citim aproape zilnic:) Le-am citit si poezioarele si au ramas impresionati de cea cu motanelul:)
Zână a fluturaşilor, m-ai făcut fericită în seara asta!!! Nimic nu mă bucură mai mult decât când aflu că micuţii sunt încântaţi de ceea ce scriu!!! Iţi mulţumesc că mi-ai spus!
CU mare placere!Au si de ce sa fie incantati.Poeziile sunt foarte frumoase!
E foarte plăcut blogul tău şi uimitor. Pe doamna Georgescu am descoperit-o de curând. Vă apreciez pentru ceea ce faceţi, pentru educaţia acestor îngeri de copii. Eşti o tânără cu preocupări extraordinare! Felicitări!
Adriana, îți mulțumsc frumos! Pe d-na Aurora nu o cunosc decât virtual, dar pot spune că e o persoană minunată!
Să ai o zi frumoasă!