După ce au studiat corpul omenesc, a venit rândul organelor de simț.
Pentru a le înțelege cât mai bine , am imprimat imaginile acestora pe carton alb.
Imaginile le-am găsit cu ajutorul lui Google Images.Vă inserez fișa , poate doriți să le folosiți:
Le-am explicat Fluturașilor că avem 5 organe de simt: ochii, nasul, gura (limba), urechile și pielea.
Am citit imaginile unor fișe despre organele noastre de simț și astfel, totul a început să fie mai simplu pentru ei.
Am stabilit că fiecare organ de simț are un rol bine stabilit pentru om:
Ochii și pielea sunt organe dotate cu milioane de mici senzori care transmit mesaje către creier de-a lungul nervilor, informându-l in mod continuu asupra a ceea ce apare in jurul corpului. Senzorii ochilor acționează la lumini și,prin intermediul creierului, ne permite si vedem ceea ce ne inconjoară; senzorii pielii permit pipăitul.
lmediat sub piele se găsesc milioane de mici senzori. Unii reacționează Ia o ușoară presiune, alții la o presiune mai mare, iar alții la durere, la caldură și la frig. Atunci când atingi ceva, acești senzori îți comunică dacă suprafața este aspră sau fină, dură
sau moale, caldă sau rece sau dacă gâdilă. Părțile corpului cu cel mai mare număr de senzori sunt ochii, limba, buzele, degetele și picioarele.
Simțul olfactiv și gustul sunt simțuri foarte strâns legate între ele: ambele recunosc substanțele chimice. Receptorii olfactivi, situați în capătul cavității nazale le individualizează, în atmosferă; receptorii gustativi se află pe limbă și recunosc hrana și băuturile. Simțul olfactiv și gustul permit aprecierea gusturilor mâncărurilor și evitarea substanțelor nocive.
Urechile ne permit să auzim sunetele și ne ajută în menținerea echilibrului.Sunetul călătorește sub forma unor unde , adică sub forma unor mici vibrații ale aerului.În interiorul urechii,aceste unde stimulează senzorii care transmit semnale către creier, acolo unde sunt transformate în muzică , cuvinte sau alte sunete.
CUM RECUNOAȘTEM GUSTURILE?
Sub forma unor mici ciorchini de celule, papilele gustative sunt dispuse pe toată suprafața limbii.
Grupuri de papile gustative din diverse zone reactionează la patru gusturi principale: amar, sărat, acru si dulce. Fibrele nervoase din papilele gustative transmit mesaje către creier și permit simțuI gustului.
Am dat și noi exemple de alimente amare ( ciocolata neagră, făina de ovăz), sărate ( sarea), acre ( oțet, lămâia), dulci ( prăjituri, zahăr, miere).
Pentru a le înțelege bine, le-am propus să le gustăm și să facem diferența între ele.
Noi am folosit făina de ovăz ( g. amar), lămâia ( g. acru), sarea ( g. sărat) și zahărul ( g. dulce).
După ce a repetat fiecare organ de simț în parte, Fluturașii au primit o fișă de lucru/ joc de sortare ( descărcată de aici). Ei au colorat diverse obiecte,le-au decupat și le-au lipit respectând organul de simț.
Așa arăta fișa la sfârșit:
Dacă doriți, puteți descărca fișa /jocul de sortare: 5SensesSortingGame ( click pe link pentru descărcare).
Tot în săptămâna dedicată corpului uman, Fluturașii au învățat o poezioară simplă:
Simțurile
Nicolae Nasta
Eu cu ochii, dragi copii,
Văd păpuşi şi jucării.
Cu urechile, oricând,
Aud fiece cuvânt.
Limba şi cu cerul gurii
Îmi spun gustul prăjiturii.
Degetele-mi spun şi ele
De sunt moi chiflele mele.
Iar cu nasu-adeseori,
Sorb parfumul tot din flori.
Foarte frumos. Bravo
Multumim mult!
Buna, te invit la un concurs simplu pe blogul meu in care cu 2 distribuiri, poti castiga unul din cele doua pandantive oferite, pe care il poti grava asa cum iti doresti. Unul este placat cu aur, altul cu rodiu.
Concursul este pe prima pagina a blogului, te astept cu drag. 🙂
Multumesc frumos pentru invitatie!
Cu drag, te astept daca vrei 🙂
Ce tare imi place poezioaraaaaa.Sa sti ca atunci cand voi avea copii am sa ma inspir dupa activitatile tale…Imi plac si te felicit!
Multumesc din suflet, Ghemulet!Ma bucur ca iti plac activitatile noastre!
SI EU VOI URMA ACESTI PASI PT O ASTFEL DE ACTIVITATE! FOARTE FRUMOS! TE FELICIT! (regret ca nu am gasit fisele de lucru/joc de sortare)
Mă bucur că vă plac activitățile nostre! Pentru jocul de sortare dați click pe link și se va descărca singur. Link-ul este deasupra poeziei ” Simțurile”. Să aveți o seară minunată!