”Dragă Moș Crăciun, eu te iubesc și te-am așteptat cu nerăbdare tot anul, bine ai revenit sănătos!”  este titlul unui blog dedicat copiilor bolnavi de leucemie și cancer.  Acesta aparține ORGANIZAȚIEI P.A.V.E.L.-  Organizația părinților cu copii bolnavi de cancer și leucemie și lansează pentru a patra oară blogul special de Crăciun.

         Aici veți găsi postate scrisori ale copiilor care petrec prea multe zile în spital, îndurând tratamente citostatice cu efecte adverse devastatoare, operații complicate, puncții dureroase, dialize zilnice, transfuzii lunare!

asociatia pavel sursa

           Momentan, pe site sunt 153 de scrisori, dar vor mai fi postate până pe 18 decembrie. 

          Dacă vă doriți să ajutați, trebuie să alegeți o scrisoare ( să nu scrie RIDICAT în dreptul ei, pentru că a fost deja aleasă de altcineva) și să fiți Moș Crăciun pentru acel copil.

         Scrisorile sunt dureroase, iar greutățile prin care au trecut acești copii vă vor provoca câteva lacrimi. Ca viitoare mamă, mă gândesc cu teamă la sănătatea copilului meu, deși am făcut toate analizele posibile în sarcină. Pe mine m-au impresionat foarte multe scrisori, dar am ales numai una. Inițial, eram convinsă că voi alege o fetiță, pentru că îmi doream tare mult și eu una. Apoi, m-a înduioșat foarte tare povestea unui băiețel de aproape 2 ani. Până să mă hotărăsc eu, scrisoarea a fost deja ridicată, așa că a trebuit să mă reorientez. De data aceasta, am ales tot un băietel, Cristian, de 4 anișori , aflat foarte aproape de mine.

        Știu că unele cerințe sunt peste posibilitatea noastră finaciară, dar putem oferi cât de puțin, Pentru ei va conta!

       Mi-aș fi dorit să pot face mai mult, dar în perioada aceasta a sarcinii cheltuielile sunt foarte mari. Oricum, sunt convinsă, că băiețelul ales de mine se va bucura de coletul primit.

   Dacă nu puteți să ajutați, nu e nicio problemă. Puteți să distribuiți mai departe articolul, să afle cât mai multă lume de acest proiect minunat.Eu am citit despre el, de aici.

Fiecare copil merită să aibă Moș Crăciunul lui!

Please follow and like us:
Moș Crăciun pentru copiii bolnavi de cancer și leucemie
Etichetat pe:        

4 comentarii la „Moș Crăciun pentru copiii bolnavi de cancer și leucemie

Anunta-ma daca iti place....

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Urmărește-ne și pe Facebook!

Nu uita să dai like!


This will close in 15 seconds