Deși foarte multe grupe au avut deja serbarea, noi încă ne pregătim intens 🙂
Repetăm rolurile de zor, iar Fluturașii se descurcă foarte bine. Aici, vă povesteam că fiecare va primi o diplomă. Pe lângă aceasta, am făcut pentru fiecare câte un ecuson personalizat, cu literele alfabetului ( le-am mai pregătit și o mică surpiză, despre care vor afla la serbare).
E un model foarte simplu de realizat și practic.
Avem nevoie de :
-cartoane colorate;
-hârtie creponată;
-o foarfecă;
-lipici;
-abțibilduri cu litere.
Am decupat un cerc, de mărimea unei căni de ceai și încă două bucăți de carton , ca în imagine:
În jurul cercului, am lipit hârtia creponată și am îndoit-o din loc în loc, să se încrețească.
Am lipit apoi câte două abțibilduri pe fiecare.
Ușor, nu?
Eu am folosit culori diferite, pentru a le personaliza.
Am probat unul să văd cum va arăta :
Eu zic că au ieșit foarte bine, cu costuri foarte reduse ( multă hârtie era reciclată de la diverse decorațiuni).
Aceste ecusoane pot fi folosite cu succes și în cadrul unei inspecții.
Spor la treabă!
Frumos dar migalos.Numai cine nu face nu stie.E usor de zis:incretim din loc in loc hartia creponata.Dar de cate ori se face acest lucru,nu spune nimeni!
Într-adevăr, e o operațiune un pic migăloasă 🙂
Frumoase.vacanta binemeritata
Mulțumim!Vacanță plăcută!
Foarte frumos arata!Chiar eram in pana de idei pentru serbare si cred ca o sa le fac niste ecusoane ca ale tale,cu initiala numelui.Sper ca nu este asa de greu cu incretitul hartiei.Succes la serbare!
Mulțumesc frumos! Sunt convinsă că o să te descurci la încrețit! Abia aștept să le văd 🙂
Pingback:Serbarea de sfârșit de an | Grădinița Fluturașilor Talentați
Pingback:Serbarea de sfârșit de an școlar | Prichindeii