Bine v-am regăsit!

   V-am povestit zilele trecute că am pus ochii pe o bibliotecă pentru Matei și că trebuie neapărat să o comand. Biblioteca a ajuns deja și e minunată!
   E realizată în stil Montessori, așa că puteți pune chiar și jucării acolo. Eu am așezat atât jucării, cât și cărți. Am încercat să le îmbin, astfel încât să le avem pe toate la îndemână. Pentru că urmează să renovăm în camera lui Matei, am pus-o în sufragerie, provizoriu. Apoi, o voi prinde în perete, în camera lui.
   Biblioteca e comandată de la Decor pentru copii și e realizată din lemn masiv de brad, într-un atelier din România.
   Despre Decor pentru copii, v-am vorbit pe larg aici.

biblioteca Montessori

   Mi-a plăcut foarte mult biblioteca și vă recomand să o comandați. Nu e pe stoc, se realizează doar pe comandă, dar în e gata în 7-10 zile. O găsiți aici.

   E disponibilă pe mai multe culori sau chiar în varianta natur. E realizată din lemn masiv din brad, iar vopseaua e una pe  bază de apă.

bibliotecă copii

   Biblioteca „Căsuță mea” este un corp mobilier ce nu ar trebui să lipsească din camera copilului tău! Cu un design jucauș, aceasta bibliotecă stimulează împrietenirea prin joacă a copilului tău cu lumea fascinantă a cărților. E spațioasă și utilă pentru depozitarea jucăriilor. 

   Confecționată din lemn masiv, lucrată manual cu multă dăruire, pasiune și cu multa grijă la detalii. Hornul poate fi folosit ca și spațiu pentru depozitarea creioarelor de colorat. Fiind construită la nivelul copiilor, își pot lua singuri cărțile să le răsfoiască și ulterior să le așeze la loc. Lectura stimulează creativitatea și dezvoltarea limbajului, iar mobilierul la nivelul de acces al copilului îi crește stima de sine.

materiale montessori

   Eu am profitat de ocazie și i-am realizat un mic colț pentru lectură.Pe lângă cărți, am așezat pe rafturi și câteva din  jucăriile preferate ale lui Matei.

colț lectură

  Acest model de raft permite expunerea cărților în întregime, cu coperta în exterior. Celor mici le este mai greu să aleagă cartea doar după cotor, ei caută imaginea. Specialiștii în educație timpurie recomandă expunerea prin rotație a cărților pentru a se evita un mediu prea încărcat. Un mobilier minimalist, ce ofertă un mediu organizat, ocupă puțin spațiu, și oferă la schimb o invitație la citit și răsfoit cărți educative. 

rafturi Montessori

   Ce ați mai așeza pe rafturile acestei biblioteci? Vă aștept cu drag comentariile!

Duminică liniștită!

Facebook Comments
Biblioteca Montessori
Tagged on:                         

Anunta-ma daca iti place....

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.