Am precizat cu fiecare ocazie cât de mult iubesc lucrurile handamade și cât le admir pe mamele care le fac.

    Astăzi, vreau să v-o prezint pe Diana, o mămică extraordinară care realizează lucruri minunate. Diana pune suflet în tot ceea ce face și rezultatele nu le lasă așteptate. Presară iubire pe fiecare glob personalizat, finisează cu multă atenție fiecare buton realizat…Talentul și dăruirea se observă de la primul contact vizual cu fotografiile produselor ei.

 

     1.Bună, Diana! Sunt bucuroasă pentru că îți pot lua acest interviu și pot susține o WAHM. Povestește-ne câte ceva despre tine!

       Bună, draga mea! Eu îți mulțumesc pentru că ai ales să scrii despre mine. Sunt Diana Chiriac, absolventă de Teologie Ortodoxa, sunt căsătorită si am o familie minunată…Un sot deosebit și o fetiță drăgălașă.  Momentan sunt în concediu, în așteptarea celui de-al doilea pui de om.

  

 2.M-am uitat pe pagina ta și am văzut ce lucruri minunate faci.Cum a luat naștere această pasiune?

      Mă bucur că îți plac accesoriile lucrate de mine! Ideea Atelierului a luat naștere din dorința de a fi cât mai aproape de copil și de familie. Mi-am dorit să pot lucra câte ceva cât timp am fost în concediul de crestere a copilului. Initial am lucrat câteva bentite si papioane. Majoritatea pentru fetiță si pentru soț. Însă, ulterior am descoperit că mă încântă mai mult partea de bijuterii si accesorii. Așa că am continuat cu niște pandantive personalizate cu fotografie, pe care le-am dăruit unor persoane dragi.În timp ce lucram primele pandantive simțeam cum ma încarc cu energie. Simțeam ca fac ceva care mă defineste, care îmi aduce bucurie. Așa că nu m-am mai oprit 

 

medalion personalizat

 

     3.De unde vine numele paginii tale?

      Numele paginii vine de la Nectaria, fetița noastră. Ea e motivul pentru care am început să lucrez, e motivul pentru care am ales să continui, asa că am considerat ca Atelierul ar trebui să-i poarte numele. Mai ales că de cand am inițiat acest proiect, Nectaria a mai crescut, iar in prezent mă ajuta la toate etapele productiei. De la prima picătură de adeziv și pana cand produsul ajunge in faza de livrare, ea ma ajută asa cum poate. E foarte fericita si responsabila atunci cand o implic in activitățile mele.

 

     4.Ce obiecte ai personalizat până acum?

      Asa cum va spuneam, am început cu pandantivele personalizate. Am continuat cu mărtisoare, apoi cu cercei, brățări, brelocuri, semne de carte, inele, marturii pentru nunta sau botez, butoni pentru camasa si globulete de Crăciun, toate personalizate cu fotografia clientului.

 

 

  1.       Care este proiectul tău preferat de până acum?

      În ceea ce priveste proiectele favorite, am doua care mi-au ramas in suflet. Primul e globuletul personalizat pentru masina tatălui lui Nicholas, un copil deosebit, despre care puteti afla mai multe aici. Cel de-al doilea proiect constă în alte doua globulete personalizate, pe care le-am facut pentru mine. Unul cu ecografia Nectariei, iar celalalt cu ecografia lui bebe 2. Mi-am propus sa le fac cate un globulet in fiecare an. Să umplem bradul cu amintiri!

glob cu fotografie

 

  1.    Care a fost cel mai greu proiect pentru tine?

      Proiect greu nu cred ca am întâlnit pana acum. La fac pe toate cu drag și nu mi se pare greu deloc. Însă m-a marcat profund povestea unei cliente care m-a rugat să-i fac un pandantiv cu fiul ei care nu mai este… Atunci mi-a fost, intr-adevăr, greu…

  1.        Unde te pot găsi persoanele interesate de munca ta?

      Cum pot face comenzi? Persoanele interesate de accesoriile pe care le lucrez mă gasesc pe Facebook, atât pe pagina ”Atelierul Nectariei”, cat si pe pagina personala- Chiriac Diana Elena.

      

     8.Cum crezi că va evolua proiectul tău peste ani?

     Pentru viitor, am multe planuri și idei noi. Îl rog pe Dumnezeu să mă ajute să pot aduce „Atelierul Nectariei” la un nivel care să-mi permită sa fiu WAHM exclusiv, să pot trai din asta si să pot fi alaturi de familie și de cei dragi în timp ce lucrez.

papion handmade

                                              Îți multumesc frumos pentru timpul acordat, Diana!

                                    Să ai sarcină ușoară în continuare și mult succes în tot ce ți-ai propus!

                                                             Grupul minunatelor mame WAHM îl găsiți aici.

 

Facebook Comments
Atelierul Nectariei
Tagged on:                     

Anunta-ma daca iti place....

%d bloggers like this: