Nici nu am sesizat când a trecut timpul…Am impresia că ieri am venit acasă cu micul Matei și mă uitam lung la el, pentru că nu știam ce să-i fac. În maternitare părea totul așa ușor!

Pe 12 iunie, Matei a împlinit 4 lunițe de când îmi bucură viața. Ce-i drept, seara  (noaptea, că nu adorm niciodată înainte 12-1), pic frântă de oboseală. Îmi pare rău că nu am mai reușit să scriu nimic pe blog. Am atâtea de povestit, atâtea experiențe de împărtășit, dar timp prea puțin ( spre deloc).

Matei e un adevărat bărbat acum. Acum două săptămâni a spus primul ” mama”, e mereu vesel, râde în hohote, gângurește și se joacă mereu. Caruselul e noua descoperire. dacă până acum a stat nebagat în seamă, acum e terorizat de mânuțele și gurița lui Matei. Ia în mânuțe tot ce prinde și se joacă.

A luat foarte bine în greutate, are 6 , 700 kg și 64 de cm. Primește lapte matern cu biberonul ( poveste lungă și complicată, dar care va ajunge pe blog, alături de multe sfaturi utile pentu o pompare reușită), ceea ce înseamnă că mami e legată de pompă, câteva ore pe zi. Niciun sacrificiu nu e prea mare pentru bebe 🙂

botez

Sper să revin cât de curând pe blog! Până atunci, vă las o poză cu noi doi. 

Să aveți o duminică plăcută!

 

Facebook Comments
4 luni de bucurie
Etichetat pe:            

2 gânduri despre „4 luni de bucurie

Anunta-ma daca iti place....

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.